Admiterea la clasele a V-a cu program de engleză intensiv
Pentru unii părinți, întrebarea devine presantă la finalul clasei a IV-a: să-și păstreze copilul în școala de bază, să îl transfere la un liceu de top care are și clase de gimnaziu, sau să opteze pentru o clasă cu program intensiv de limba engleză în cadrul aceleiași școli?
La Mayflower Centre, înțelegem complexitatea acestei decizii și vrem să fim alături de părinți în acest proces. De aceea, începem prin a clarifica un aspect esențial: certificatul Cambridge NU are, din păcate, aproape nicio valoare practică în procesul de admitere în clasele de limba engleză intensiv din școlile de elită din București. De ce? Pentru că, potrivit informatiilor oficiale furnizate de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), aceste certificate sunt luate în considerare doar dacă numărul de candidați este mai mic decât numărul de locuri disponibile. Cu alte cuvinte, chiar dacă elevul are un certificat Cambridge, tot va trebui să susțină examenul de admitere.
Mai mult decât atât, nu mai este posibilă înscrierea la mai multe școli simultan, deoarece examenul se desfășoară în aceeași zi în toate școlile din București. Așadar, părinții și elevii trebuie să aleagă o singură școală unde vor susține testarea.
Cum se desfășoară examenul de admitere în clasa a V-a engleza intensiv?
Structura examenului este stabilită de ISMB și cuprinde două probe:
✍️ 1. Proba scrisă
Proba scrisă presupune redactarea de către elevi a unui text de tip scrisoare, email, blog, etc. cu un număr cuprins între 50 și 75 de cuvinte.
🗣️ 2. Proba orală
Proba orală cuprinde două etape, și anume:
✅ Etapa 1: citirea cu voce tare a unui text extras din manualul de limba engleză de clasa a IV-a folosit de elev la școala de unde provine, urmată de întrebări de înțelegere adresate de unul dintre profesorii din comisie.
✅ Etapa 2: interacțiunea cu un alt candidat, pe baza a două texte, unul pentru fiecare din cei doi, prin întrebări și răspunsuri folosind întrebări de tip „Wh” (Who? What? When? Where? Why? How?).

Sfaturi pentru a trece cu brio examenul de admitere în clasa a V-a engleza intensiv
✅ Cel mai important factor atunci când susținem un examen este să știm cu ce ne vom confrunta. Prin urmare, familiarizarea cu tipul subiectelor de examen este esențială pentru garantarea succesului. Inspectoratul Școlar al Municipiului București oferă un model de subiecte dintre cele folosite la proba de competență lingvistică în limba engleză în anul școlar anterior.
✅ Repetiţia este mama învățăturii, prin urmare, cei ce se pregătesc temeinic, prin practică în mod constant, au cele mai mari șanse să ajungă să stăpânească competențele evaluate în cadrul examenului. În acest scop, Mayflower Centre vă pune la dispoziție gratuit subiecte de examen create după tiparul subiectelor concepute de ISMB și folosite la admitere în anii trecuți.
✅ Emoțiile confruntării cu un examen pot fi copleșitoare, și adesea pot duce la o gestionare necorespunzătoare a timpului. De aceea este necesar ca părinții să-i ajute pe cei mici să organizeze simularea examenului, cu respectarea timpului dedicat fiecărei probe și efectuarea exercițiilor pe cont propriu, în liniștea specifică sesiunii de examinare.
✅ Deși la prima vedere poate părea un exercițiu banal, adresarea întrebărilor de tip „Wh” îi poate pune în dificultate pe mulți dintre candidații la examen. De aceea, este important ca elevii să exerseze cu un partener, folosind gratuit materiale ce urmează tiparul subiectelor de examen.
✅ Lectura cu voce tare a textelor din manualul de clasa a IV-a îi va ajuta pe copii să-și îmbunătățească pronunția și intonația, iar în cazul în care au dubii referitoare la pronunția unui cuvânt, pot recurge oricând la un dicționar online, precum dicționarul Cambridge, care oferă și varianta audio a fiecărui cuvânt.







